Elementul central al unei alianțe este iubirea, iar dacă aceasta nu stă la baza interacțiunii între membrii grupului organizat, va duce inevitabil la colaps interior. Nu aranjamentul exprimat prin consimțământ venit dintr-o abordare logică stă la baza unei uniuni, fie ea prietenie, familie, căsătorie sau orice alianță.

O metodă des întâlnită și prin care se reușește menținerea alianței, chiar dacă în interiorul său există mini-conflicte, este un inamic comun. Acesta poate fi sărăcia, izolarea socială, pierderea confortului, dorința de imagine de succes și alte țeluri primite sau construite de mintea omului. Niciunul dintre toți acești inamici nu va crea o alianță care să ofere împlinire.

Când iubirea este simțită cu putere crează o destabilizare a minții și a capacității ei de luptă aducând în lume aceea frumusețe pe care un computer sau o mașinărie nu o are. Inteligența pură nu este viață și nu creează cu adevărat. Creația este iubire, iar echilibrul este dat de frică, astfel împreună fac existența perceptibilă. Senzorii noștri, ai tuturor ființelor vii, sunt instrumente ce detectează pericole. Nu iubești pentru că vezi sau simți ceva, ci mai degrabă constați nivelul de pericol. Când acesta este scăzut, judeci ca fiind plăcut ceea ce simți cu simțurile. Practic, atunci când te simți în siguranță, cobori zidul de apărare și iubirea din tine poate sa iasă.

Când iubești, iei decizii ilogice care îți formează la nivelul minții o stare de neliniște, dar cu toate astea starea ta este una de împlinire. Acest superb fel de a exista se numește viață și pe cât de inteligent ești pe atât de tare doare. Dacă te urci cât poți de sus prin logică și reușești să ajungi în vârf, nu-ți rămâne decât să te arunci și să te abandonezi vieții sau să rămâi ancorat în logică până dispare.

Autor: Dan Calotescu