Sunt mai multe feluri prin care putem privi moartea. Ca pe conștientizarea propriului final, poate fi acceptarea finalului unei persoane apropiate sau chiar ruperea definitivă a legăturii cu cineva care făcea parte din viața noastră. Moartea face parte din viață și odată acceptă poate aduce beneficii mai devreme decât prea târziu. Contemplând propriul sfârșit putem prețui mai mult fiecare moment în loc de a trăi cu nepăsare clipe care se transformă în ore apoi în zile și așa mai departe până când ajungem să afirmăm că nu știm cum au zburat anii. Viața este făcută din momente și dacă nu prețuim fiecare dintre ele, este pentru că trăim de parcă am fi nemuritori. Moartea nu este motiv de tristețe, dar irosirea momentelor vieții ar putea fi. Aceeași atenție merită oferită și persoanelor apropiate cu care petrecem timp. Calitatea persoanelor și a timpului petrecut împreună devine mult mai evidentă imaginându-ne că ele vor dispărea de lângă noi. De multe ori, înțelegem mai bine ce a însemnat pentru noi cineva, care dispare din viața noastră, fie prin moarte, fie prin ruperea legăturii. Putem simți un amestec de sentimente în astfel de cazuri, dar important este ce simțim mai puternic eliberare sau lipsă. Contemplarea morții înainte ca ea să apară, poate ajuta la o evaluare mai bună a calității relațiilor și a felului în care ne petrecem momentele vieții. Moartea în sine este puțin importantă pentru că mintea care se îngrijorează atât de mult, nu are nimic de făcut după moarte. Toate gândurile și grijile legate de moarte sunt complet inutile. Există ceva după moarte? Da există, privește în jur. Vom știi ce se petrece? Vor conta gândurile și grijile pe care ni le-am făcut? Categoric, nu.

Autor: Dan Calotescu