Imaginați-vă iubirea, ca o sursă de lumină puternică închisă într-o sferă. Această sferă este mintea, care se ocupă cu protejarea ființei tale și se deschide, doar atunci, când nu se simte amenințată. Astfel raza iubirii poate să iasă. Dar când se simte amenințată se închide și creează senzația că nu mai iubești.

   Capacitatea de a iubi este infinită în fiecare dintre noi și doar mintea are capacitatea de a te lăsa s-o simți. Rolul minții este doar de protecție, de aceea nu poți construi fericirea, poți doar să liniștești mintea prin înțelegere și astfel să îndepărteze barierele. Fericirea vine la tine când îi faci loc, nu când încerci s-o construiești. Construcțiile pot aduce doar mulțumiri la nivelul minții, dar nu pot elibera iubirea din interior ca să simți împlinirea. Acel sentiment nu este legat de reușită, ci mai degrabă de renunțare. Se mai numește încredere, ce se construiește cu ajutorul minții, cea care pune de altfel și barierele.

   Îndrăgostirea conferă acea stare de încredere pentru o scurtă perioadă, tocmai pentru ca natura să-și urmeze cursul și să se extindă. Apoi urmează programele de grijă față de copiii proprii și uite așa natura îți modifică gândirea în beneficiul ei, oferindu-ți stări de împlinire. După ce aceste programe iau sfârșit, ne trezim în relații care nu ne mai împlinesc.

   Construirea unei relații se face în timp și cu mintea clară, nu sub influența hormonilor. O minte care a înțeles programele naturale nu va pierde șansa de a simții toate satisfacțiile oferite de natură, în schimb va avea ocazia de a-și crea o relație complexă bazată pe iubire dar și pe minte.

   Înțelegerea nu va răpi ocazia de a iubi, dar va menține fricile sub control.

   Totuși, trăim în lumea asta cu regulile supraviețuiri foarte stricte, iar abandonarea luptei nu este soluția.

Acea luptă pentru supraviețuire trebuie continuată, dar cu înțelepciune.

                                                                                Autor: Dan Calotescu