Orice vrei doare, iar asta te nemulțumește. Abordarea vieții cu control și voință duce la nemulțumire, din care se nasc sentimente cum ar fi tristețea și dezamăgirea. Această stare creează suferința care, până la urmă îți frânge voința. Dincolo de acest prag, dacă îl treci cu înțelepciune, este gratitudinea față de viață din care apar sentimente plăcute.
Când nu poți să mai schimbi mediul extern, singura soluție rămâne să schimbi în interiorul tău și tot ce poți schimba este propria percepție asupra lumii. Reacțiile din interiorul tău nu pot fi schimbate, inteligența ta va reacționa mereu corect.
Tot ce poți este să recalibrezi filtrul înțelegerii, ca mai apoi sa ți se modifice credințele prin care vezi realitatea. Înțelegerea poate fi educată și reformată în timp ce credințele par a fi imposibil de modificat, însă nu este deloc așa. Toate credințele tale au fost dobândite, deci pot fi pierdute sau schimbate. O credință este doar înțelegerea unei teorii, validată de suficiente situații sau persoane încât se solidifică. Acea formă solidă creează senzația de siguranță și ușurează mult deciziile pe care le iei ulterior.
Viața are un mod inedit de a-ți arăta calea și nu ratează, recompensează comportamentele care se aliniază cu ea și corectează ce nu o ajută. Sentimentul de suferință, ca și boala de altfel, este felul vieții de a te conduce către drumul tău, care este plin de bucurie, presărat cu fericire și tristețe.
Suferința este mediul în care poți înțelege și experimenta acest lucru, ea poate fi călăuza ta, dacă o lași. Doar o forță puternică, cum este suferința, poate să spargă duritatea credinței.
De-a lungul timpului, mulți oameni au dus cu stoicism credințele proprii până la moarte. Au suferit, dar nu au renunțat la credința lor, ca apoi sa fie considerați eroi și oferiți ca model.
Oare este mai prețioasă o teorie care a stat cu tine suficient timp până s-a pietrificat sau viața? Se mai spune miracolul vieții, pentru că este ceva cu mult dincolo de capacitatea noastră de înțelegere, astfel că o vedem ca pe ceva miraculos. Dacă am accepta că inteligenta vieții este mult superioara gândirii umane, am fi mai ascultători.
Gândirea fiind atât de fascinantă tinde să îndepărteze omul de divinitatea din el. Gândirea are nevoie să se simtă superioară ca să evolueze, astfel în mod firesc se va pune pe primul loc și dacă se poate va anula orice altă formă de inteligență. Acceptarea inteligenței divine te poate ajuta să găsești umilința suficientă încât să te supui vieții, iar de acolo scăzând-ți responsabilitatea vine și pacea interioară. Nu pierzi gândirea, doar aduci la nivel conștient realitatea inteligenței creatoare.