Când iubești și ai pasiune pentru cineva, îi dai puterea de a-ți face și rău. E firesc dacă îți dorești să te facă fericit. Atunci când oamenii te influențează și te fac să suferi, ține doar de faptul că le-ai dat puterea.
Să dai puterea celor pentru care simți pasiune este o alegere. Acceptă că tu decizi cui dai puterea. Ține de cât de fericit crezi că meriți să fi. Această putere îți aparține în totalitate, o oferi cui vrei și cât timp vrei.
Atunci când nu știi cine ești și cauți validare în cei din jurul tău, îți creezi singur o stare de instabilitate, un roller-coaster emoțional. Trăind între oameni, este firesc să-ți iei repere să calibrezi comportamentele tale și să te influențeze anturajul, dar toate astea se pot petrece la nivel de înțelegere și nu de emoții. Deschiderea emoțională către una sau mai multe persoane, va deschide poarta către toate emoțiile oferite de acele persoane.
Eu nu cred că fericirea este în noi și înțeleg bine nevoia de interdependență, însă deschiderea ține de fiecare individ. Unii aleg sa se închidă complet pentru că nu mai vor suferința ce vine odată cu deschiderea, dar așa se va închide și calea către fericirea care ar putea veni. Este o soluție extremă ca și cea a deschiderii totale.
În prima parte a vieții care coincide și cu găsirea propriei identități se petrece această deschidere completă, iar pe măsura ce suferința devine greu de dus apare închiderea. Se tot menționează traumele cauzate de părinți în copilărie, dar este firesc să fi cel mai deschis, în perioada când natura te programează să ai încredere în părinți. Dar tot natura, îți diminuează acest sentiment de încredere în perioada adolescentei. Este incontestabil că influenta părinților în formarea identității proprii își pune amprenta, dar nu este definitorie și nici definitivă.
Odată înțelese aceste aspecte, vine momentul în care îți asumi construirea propriei identități și odată cu ea alegerea persoanelor față de care te deschizi și în ce măsură. Cum spuneam mai sus, fericirea nu este în noi, dar noi suntem păstrătorii cheii. În noi înșine putem găsi bucuria de viată prin recunoștință față de Dumnezeu, Univers, Viată sau în ce sau cine crede fiecare că i-a oferit acesta experiență. Eu respect credința fiecăruia, dar un aspect important de menționat este confuzia prin care se crede că părinții sunt cei care le-au oferit aceasta experiență numita viată. Părinții sunt portalul prin care ne-am materializat în această formă și nu creatorii ei. Recunoștința față de părinți este firească și ceva frumos. Dacă, se dorește bucuria venită din interior, ar avea sens ca, recunoștința principală să fie îndreptată către acel lucru care a făcut toata viața posibilă.
Bucuria de viată poate fi văzută ca fiind opusul depresiei, este soluția internă pe care fiecare dintre noi poate s-o găsească, iar fericirea și tristețea vin din exterior și sunt mereu trecătoare, ca să revină din nou mai apoi.
Fragilitatea și deschiderea ta, oferă sentimentul de siguranță celuilalt, iar asta poate câștiga încrederea și permite apropierea. Puterea, deși atrăgătoare, te pune în defensivă și te face să construiești ziduri. Între putere și fragilitate este o legătura evidentă, fiindcă exprimarea puterii ascunde fragilitate, iar un comportament neamenințător dă dovadă de putere atunci când este acompaniat de calm.
Autor: Dan Calotescu