Nivelul de pretenții și așteptări la care trăiești este unul dintre elementele ce-ți determină efortul și implicarea în acțiunile pe care le întreprinzi și tot el creează nivelul de stres la care este supus corpul tău. Astfel, dacă vrei multe de la viață, trăiești de parcă ai fi mereu în pericol, iar lupta pentru supraviețuire este mai intensă și solicitantă. Este ca și cum mediul tău este unul foarte ostil, în condițiile în care omul are viața cea mai sigură în comparație cu alte viețuitoare.
Dorința de mai bine este impusă de natură, însă păstrarea echilibrului rămâne cheia. Dacă țelurile sunt venite din nevoi create artificial de societatea la care te raportezi (ea nefiind în mod obligatoriu și cea în care trăiești), îți creezi singur acel mediu ostil la care mă refeream mai devreme. Trăind astfel, corpul tău se deteriorează și se deformează adaptându-se la mediu.
Natura este echilibrată, chiar dacă noi o interpretăm că fiind ostilă uneori, astfel viețuitoarele sale sunt zvelte și armonioase. Doar specia noastră umană a reușit să dezvolte exemplare ce nu ar rezista nici trei zile în pădure fără echipament. Suntem atât de adaptați la mediul artificial creat, încât pare că nu aparținem acestei planete pe care o modificăm cu încrâncenare zi de zi.
Planeta noastră oferă vieții un spațiu generos și ferit de ostilitatea cosmosului. Tendința este de a ignora acest lucru până acolo unde nevoia de progres era să distrugă stratul de ozon. Dacă povestea biblică a lui Adam și Eva, cu mărul cunoașterii nu este credibilă azi, iar simbolurile sale nu sunt înțelese pe de-a-ntregul, totuși, faptul că mințile umane în goana după valori create artificial, au ajuns aproape să ducă la distrugerea vieții pe pământ, este o realitate incontestabilă. Suntem împinși de o neliniște permanentă, căutam siguranță și confort în așa măsură încât pierdem din vedere bucuria de a fi viu.
Avem capacitatea de a distruge complet planeta de câteva ori. Ce spune asta despre specia umană? Ne apăram, pe bună dreptate, de lucruri inventate, trăim cu teamă doar pentru că ne dorim siguranță și confort. Viața va echilibra mereu situația și cu cât vom împinge în direcția siguranței, vom avea parte de mai mult pericol, iar confortul pe care îl căutam va duce inevitabil la depresie.
Astfel, confuzia dată de simboluri, adică ceea ce este fundamental greșit cu gândirea, rămâne o enigmă gata să fie descoperită.
Ofer un exemplu.
Înțelegem să avem o relație cu patul în care dormim, până acolo unde se creează atașamente, însă nu cu somnul. Ne îndreptăm atenția către obiecte și mai puțin către capacitatea noastră de a simții și a trăi. Fără să exagerez acest exemplu, până în punctul în care să afirm că nu ai nevoie nici de pat pentru somn, spun doar că ar ajuta o atenție sporită către viață, către fenomenul grozav care este somnul, împreună cu diminuarea importantei patului până la eliminarea atașamentului față de obiect. Când spun atenție către somn, mă refer la aducerea de recunoștință pentru capacitatea de a dormi și nu la acționarea cu agresiune prin medicamente asupra sa. Acest tip de gândire bazat pe simboluri, pierde din vedere viața și se concentrează pe cuvintele care definesc diverse obiecte și fenomene.
Gândind exclusiv astfel, trăiești în confuzie, iar deciziile pe care le iei sunt bazate pe iluzii și vor duce la suferință inutilă. Insist să spun ca nu consider eliminarea acestui tip de gândire, care ne-a ajutat să evoluam în multe feluri, ci extinderea sa către eliminarea confuziilor.
Autor: Dan Calotescu