Nu există măreție în suferință, oricine poate să ducă durerea cumva. Unii o transformă în artă și creație, iar alții în furie și distrugere, într-un fel sau altul, se lasă purtați de ea.
Să fi fericit este o provocare în fiecare moment, un pas greșit, o vorbă aruncată sau un gest nepotrivit și poți aluneca spre suferință. Pentru fericirea mult dorită, înțelepciunea poate fi un aliat ce te ajută să treci prin suferință zâmbind cu detașare.
De îndată ce accepți provocarea dată de suferință vei continua dansul. Generozitatea și bunătatea te vor invita la același dans. Orice gest sau atitudine orientată către alte persoane îți va oferi un curcubeu de reacții din partea lor, de la gratitudine până la dispreț, iar unele dintre acestea îți vor provoca suferință. Între aceste interacțiuni vei întâlni și fericirea, fiindcă emoțiile tale depind de alții, dar sunt gestionate de tine. Până la urmă tu singur decizi dacă ești fericit sau în suferință.
Viața îți oferă toate oportunitățile depinde de tine dacă ai înțeles că meriți să fi fericit sau crezi că este măreție și virtute în suferință. Adevărul e că în suferință sunt toate lecțiile vieții, iar în fericire niciuna. Asta face ca oamenii evoluați intelectual și înțelepți să găsească sens în suferință, dar să nu uităm că educația are ca scop o viață trăită conștient, tocmai pentru a atinge fericirea.
Suferința te învață lecțiile prin care poți să înțelegi, că nu ești pe drumul cel bun și că atingerea diverselor obiective, nu duce la fericire.
Una dintre soluții, este în noi înșine prin filtrele cu care vedem ce este în jurul nostru, iar asta se învață și se înțelege cu mintea.
Credința este al doilea și cel mai important lucru pentru a avea parte de fericire. Când spun, credință, mă refer la capacitatea de a te lăsa purtat de viață cu încrederea că ești în siguranță. Este o stare greu de obținut cu ajutorul minții, datorită creierului care a evoluat pentru supraviețuire și nu poate să dea drumul controlului. Când apare o singură problemă cât de mică, mintea te scoate imediat din starea de fericire și te pune în alertă.
Credința este forma de iubire absolută prin care te abandonezi vieții. Încercările făcute de diverse religii de a oferi această stare pot avea rezultate parțiale și superficiale tocmai pentru că adresează o poveste de la minte la minte. Aceste povești folosesc frica pentru a convinge. Vor să te facă să te abandonezi din frică sau din lipsa alternativelor, ceea ce creează o stare de anxietate mai degrabă decât de siguranță. Vei hoinări pe cărările minții, până când nu ajungi singur la realizarea că nu ai nici o contribuție la nașterea și menținerea ta în viață în acest mediu fantastic de o complexitate incomprehensibilă.
Până acum mintea a ajuns la concluzia că fericirea este pe fundul sticlei, adică a amorțit propriul creier ca să aibă puțină liniște pentru un pic de fericire. Creierul fiind un organ de apărare vede soluții agresive. Oricum fericirea nu este adusă de plăceri, este doar concluzia unui creier, care activează răspuns de apărare când apare durerea. Plăcerea este tot un sistem de supraviețuire care te motivează să faci acele acțiuni ca să supraviețuiești.
Autor: Dan Calotescu